Eclipsa

[Salathiel Donnerkrieg]

Prea multe ganduri inseamna prea putin timp pentru a le gandi pe fiecare in parte. Sal nu fusese niciodata o persoana care sa isi poata bloca gandurile in asa fel incat sa aiba in minte doar cate unul odata. Acum insa toate fusesera cumva reprimate de o nevoie puternica de a fi liber. Se simtea inchis in cusca propriilor principii, care acum il opreau de la fapte ce ii fusesera ani de-a randul intiparite in propria-i viata. Nu era nevoie de multa analiza pentru a vedea ca nu erau potrivite cu ceea ce isi dorea baiatul pentru viitor, dar totusi isi croise posibilitatea acelui viitor prin ele.
Lasand vantul sa ii mangaie parul lung ce parea si mai intunecat acum, se ridica atent pe inelul de metal si privi in jos. Cazuse de la inaltimi mai mari de atat, dar nu experimentase acea bucurie a caderii de care avea nevoie acum. Nu experimentase de fapt multe bucurii, pe care in viata de zi cu zi le vedea sau le ghicea in faptele altora. Cateodata ii parea rau pentru trecut, cateodata nu. Acum insa ii parea cu siguranta rau pentru prezent si pentru un viitor prea nesigur pentru el, un clarvazator.
'Doua coaste rupte, poate trei. Incomparabil fata de placere.' gandi el, aruncandu-se pe spate spre pamantul aproape inghetat. Era liber.