Secretul Ariadnei

[Bell Evans]

• Isi simti propriile batai ale inimii crescand in intensitate, privindu-l cu teama pe Salathiel; simti un impuls aproape nestapanit de a-i spune sa nu foloseasca bagheta, dar era deja prea tarziu. Tanarul soptise incantatia unei vraji, tinand ochii inchisi. Avea o expresie calma, impacata parca; era constient de riscurile la care se supunea.
  
  Insa nu se intampla nimic; nimic rau, mai bine spus. Raza de lumina subtire tasni din varful baghetei si se pierdu apoi in intunericul dens din jurul lor. Viperinul deschise ochii, privind in jur; Bell il analiza pret de cateva clipe, dar faptul era deja consumat - nu patise nimic. Bagheta nu il considerase un adept al Intunericului. Realizase ca si ea se inselase si isi pleca privirile; ura cand i se intampla asta. Dar accepta infrangerea cu un zambet pe buze.
  
  "-Ei bine, se pare ca Ariadna nu te-a judecat cum am facut-o eu" remarca tanara, incet. Nu era tocmai persoana care sa judece dupa aparente; dar fiecare gresea. "Imi pare rau ca am lasat prejudecatile sa ma faca sa-mi formez o parere gresita" continua Bells, cu aceeasi voce joasa. Zambi totusi, privind bagheta din mainile lui.