Luna de la miezul noptii

[Eliza G. Blest]

La inceput , se simtise atrasa asupra acelei luni rosii care devenea tot mai mare pe masura ce treceau clipele . Avea de gand sa stea acolo , ani in sir , si sa o priveasca fara sa se mai opreasca . Ce vis frumos .. dar se oprise brusc pana ce o forta supraomeneasca o lovise din plin in pieptul cosului si cazuse pe spate , dand cu capul tare de pamant . Ii trebuisera cateva minute pentru a-si reveni complet , si alungand acea senzatie de adorare , inlocuita de o ameteala si zapaceala profunda . Memoria incepuse sa nu mai dea semne de existenta , doar o voce slaba o auzea cu greu , placuta , dar vaga , ca si cum ar fi la mii de kilometri departare , si tipa la ea , vrand sa o indrume . Sau nu cu ea vorbea . Se intristase la acel gand si se ghemuise , inghitand in sec . Acum , ea cine era , ce facea ea , ce cauta ea acolo . Tot trecutul , care spera sa nu fie al ei , se revarsase asupra acesteia , deruland ca un film in fata ochilor ei in viteza si lasand-o pe viperina fara vlaga .

Nu ma dorea sa mai priveasca in jurul ei , sa vada cine se mai afla langa ea . Daca cineva ii ducea dorul , sau , daca era posibil , sa fie privita de cineva . Nu , era numai ea si .. partea din ea care mai exista . Ceea ce nu era foarte sigura daca este prezenta . Isi punea mii si mii de intrebari in cap , ca de fiecare data , negasind niciun raspuns . Oftase si suspinase de mai multe ori , simtind cum tremura ca varga , fara sa se mai opreasca si incerca sa scape de acele senzatii . Dar de ce sa fuga ? De ce sa se ascunda de lumea reala ? Acolo se afla , si acolo va fi pentru totdeauna . Atata timp cat va mai trai . "Ceea ce nu va mai dura mult , cu siguranta ," gandise ea, sigura pe ceea ce spusese . Isi dusese o mana la cap , frecandu-se putin , si isi ridicase capatana , lasand la iveala chipul rosiatic de la plans . Trecuse cu cealalta mana pe fata ei , dand la o parte lacrimile , si o ochise pe sora ei .. care nu mai era tocmai .. vie .