Silence ... or maybe not

[Asaki Sayoko]

-La şcoală, spuse ea, tare, cât să audă şi prietena ei din Danemarca.

Spera că simţul logicii cu care erau binecuvântaţi toţi colegii ei, sau, cel puţin, care se voia o dominantă a membrilor Casei, avea să-i şoptească blondei că tocmai acolo NU se duceau. Se lăsă ajunsă de ea, astfel încât să-i poată şopti că, deşi nu cunoaşte bine Hangletonul, ştia că e un portal pe acolo pe undeva. Desigur, îi explică, aveau de mers - fugit - mult, până într-un loc unde fusese cândva o pădure şi unde acum nu mai era decât un rest de copac trăsnit de fulger. De-acolo, aveau să mai facă o escală sau două, până-i pierdeau pe Devoratori. Bineînţeles, asta însemna, în primă fază, ieşirea în câmp deschis - coti într-un echilibru precar pe o alee lăturalnică - ceea ce era o nebunie pentru două vrăjitoare, dintre care numai una avea baghetă. Ah, desigur, ea putea face vrăji şi fără, dar nu funcţionau mai deloc sub presiune. Abilitatea asta era încă în curs de dezvoltare şi mergea suficient cât să salveze pe cineva dintr-o belea doar din an în paşti, iar ea nu se simţea ca şi cum ar fi mers bine chiar atunci. Deci rămâneau doar armele. Avea trei Shurikenuri, două pumnale şi un cuţit Kunai. Aşadar, trei din şase arme presupuneau să te apropii de adversar... Oh...