Silence ... or maybe not

[Asaki Sayoko]

-Takaranai... Hontoni... Sunt 8. Nu mă descurc cu opt... N-avem ce face. Tu eşti în anul întâi, eu în anul doi, ei sunt opt Devoratori. Singura şansă - invizibilitatea picând din start - e să fac ceva ce-o să regretăm amândouă.

"La o adică, Sayoko, de ce o faci? Nu e în interesul tău, Nu e nici măcar atât de important...". Nu-şi putea explica. Simţea doar nevoia să intre în nebunia asta. Poate de dorul misiunilor de acasă.

-Kuchiyose!

În momentul acela, în faţa lor se afla un urs pur şi simplu gigantic, a cărui blană vira suptil în solzi odată de coborai cu privirea pe coada lungă cu care ciudatul hibrid fusese înzestrat.

-Tamayuchi, vreau să ucizi aceşti vrăjitori, să intri în casă şi să vezi dacă sunt capcane. Domnişoarea vrea un colier, dar îi lăsăm satisfacţia să şi-l ia singură. Pe de altă parte, vreau să-mi spui şi mie cum arată. Ştiu şi eu, râse. O fi vreun... ăla... Horcrux.

Ursul dădu din cap şi sări. Abia atunci realiză şatena ce uşor ar fi putut ceda acoperişul sub cele 20 de tone ale sale, dar nu lăsă asta să i se citească în privire.

-Nu-mi fac griji. Magia nu-l poate răni, îi spuse celeilalte. Îl afectează psihic. Va înnebuni. Mai am aşa ceva şi în Pădurea Interzisă, caut o cale să rezolv... Acum, aşteptăm.