Silence ... or maybe not

[Asaki Sayoko]

-Merge-ntr-adevăr cam uşor... Dar nu poate fi capcană. Adică, nu ştiau că vin şi eu, cu atât mai puţin că există Tamayuchi. Apropo, adăugă ea, privind peste umăr înspre cel din urmă. Unde-i colierul?

Ursul nu răspunse (deşi putea), ci privi nedumerit, ceva în genul, "Am uitat de ăla.". Ea se opri atunci din mers, ridicând din umeri cu un gest fluid şi nepăsător. "Atunci e clar" gândi. "Asta era şmecheria. Nu-i aici."

-E clar, am venit degeaba. Ike, Kiiroi Bara-No-Hana*. spuse.

Însă când se întoarse pe călcâie pentru a pune-n practică ce enunţase, jumătate din etajul superior se prăbuşi în faţa lor, ridicând un uriaş nor de praf şi aşchii de lemn cu iz de mucegai.

-Sugoi...**

__________________________________________________________________
* Să mergem, floare de trandafir galben! (Pen' că o cheamă Rose şi e blondă)
** Minunat (Sarcasm)