Once upon a story

[Isolde du Maurier]

• Respiratia, ca mereu, incepu sa i se accelereze. Pietul i se umplea si golea cu aer mai repede decat de obicei, si incepu sa devina nervoasa. Nu suporta cand ii facea astfel de glume,pentru ca mereu se simtea jignita profund, ca si cum ar fi fost o femeie de moravuri usoare. Toata lumea avea ceva cu ea, mereu toti o luau in brate, ca si cand ar fi fost doar un obiect pe care il iei doar asa, ca nu ai ce face. Se desprinse din asa zisa 'imbratisare', si se intoarse cu fata spre el, privindu-l incruntata.
  "De ce tot imi faci asta? Ma faci sa ma simt prost, ca si cum nu as conta decat pentru cum arat. Chiar nu poti sa fii si tu macar o data in viata ta...", insa nu continua, pentru ca nici nu stia cum. Acum ii parea rau ca il luase asa de urat, si se aseza pe un scaun, enervata pe sine insusi.
  "Am incercat sa uit tot ce s-a intamplat in acea zi la spital. Am incercat atat de mult...Insa nu stiu, tot imi vin in minte imaginile... Acum imi dau seama cat de proasta am fost sa ma arunc in bratele tale, sa ma inmanez tie, sa iti spun ce simt. Trebuia sa stiu ca tu doar o sa ma ranesti mai mult. Asa cum faci mereu. ", spuse ea, vorbind mai mult pentru sine. Se uita in oglinda din fata, si aproape ca nu se mai recunoscu, atat de schimbata parea.