Once upon a story

[Isolde du Maurier]

• Nu mai putea simti nimic. Cu toate ca ii placea, ba chiar enorm, stia ca nu avea sa dureze, iar peste cateva momente o sa o faca iar sa se simta mizerabila si neinsemnata. Ii raspunse la sarut, pentru ca nu se putea opri sa faca acest lucru, si isi infasura mainile in jurul gatului lui, ca niste serpi care sufoca. Brusc, nu mai se putu controla, si incepu sa-l sarute nebuneste pe gat, pe obraz, pe oriunde nimerea, strangandu-l din ce in ce mai tare, iar picioarele ei infasurandu-se din ce in ce mai strans in jurul lui. Ar fi vrut, ca mereu, sa opreasca timpul in loc, sa ramana asa pentru o eternitate. Ii era frica sa-si recunoasca siesi ceva ce stia de mult timp. Nu vroia sa pronunte cuvintele nici macar in gand, ii era mult prea groaza de efectul lor, care cu siguranta ii puteau face rau mai mult ca niciodata. Ii prinse capul in mainile ei, uitandu-se in ochii lui verzi, depunand cate o sarutare pe ei.
  "As vrea...ochii tai, sa fie lumina zilelor mele. Te rog, omoara-ma. Nu merit sa traiesc."