give me a reason to believe

[Veronique A. Dupont]

Ronnie & Salathiel

So give me all your poison and give me all your pills
And give me all your hopeless hearts and make me ill
You're running after something that you'll never kill
If this is what you want then fire at will

• Incepuse sa ploua. Cu fiecare secunda pe care-o petrecea in fata vitrinei lucioase a magazinului picaturile de apa deveneau mai abundente. Obrazul rosu si inca fierbinte ii era constant biciuit de vantul napraznic ce parea sa aibe o problema cu dansa. Ii era frig si vroia sa se adaposteasca. Ura faptul ca hainele ii erau imbibate cu apa si ca parul ii statea lipit de frunte. Era imbracata destul de subtire, iar puloverul pe care-l purta era atat de ud incat apa ii ajunsese pana la piele. Se gandi minute la rand sa intre in magazin si sa se alature veseliei generale ce nu parea afectata de vremea mohorata de afara. Stia, insa, ca-i promisese baiatului ca se vor intalni in acel loc. Nu-l mai vazuse de cand il lasase singur in Aleea Diagon dupa ce se luptasera cu niste cercetasi. Stia ca intalnirea lor nu avea sa fie placuta, dar avea sa suporte consecintele actiunilor sale.
  Se lasa pe spate pe zidul unei case si incerca sa-si stranga parul in asa fel incat sa nu i se mai scurga toata apa ce se stransese in suvitele sale ciocolatii pe piele. Spera ca viperinul sa aibe niste haine in plus pentru ca era o zi foarte friguroasa si nu avea de gand sa raceasca. Stramba din nas intrebandu-se cat mai trebuia sa astepte ca acesta sa-si faca aparitia. Nu intarziase, dar viperina ajunsese prea devreme dupa cum ii statea in fire si astepta acolo deja de vreo douazeci de minute.
  Auzi niste tipete venind de undeva din stanga sa si isi intoarse privirea catre locul de provenienta. Vazu niste elevi din anul IV sau V alergand prin ploaie cu pelerinele puse deasupra capului pentru a se proteja. Intrara in prima ceainarie pe care o vazusera, iar strada deveni din nou pustie. Hogsmade-ul, in zilele de excursie, obisnuia sa fie plin de copii care chicotesc, canta si alearga pe strazile inguste ale acestuia. Ii placea, insa, linistea si paceea pe care ziua aceea ploioasa le ofereua. Dar, oricat de goale ar fi fost strazile, magazinele erau mereu pline cu elevi ce se ingramadeau sa cumpere dulciuri sau diferite nimicuri. Zambi multumita gandindu-se cat de bine alesese acea zi in care nimeni si nimic nu i-ar fi putut ataca pentru ca erau inconjurati de atatea suflete ce le-ar si putut sari in ajutor daca incepea vreo lupta.