Secretul Ariadnei

[Bell Evans]

• Ramase putin confuza cand vazu silueta viperinului pierzandu-se in intunericul dens ce o inconjura; se trezi singura, pe aleea din sat, privind panicata in jur. Ridica bagheta aprinsa mai sus, incercand sa faca mai multa lumina. Vazu la picioarele sale bagheta tanarului si facu ochii mari. Il omorase?! Nu, probabil ca nu; ar fi trebuit sa moara din prima incercare, nu sa dispara asa, pur si simplu. Inchise ochii pret de cateva clipe, incercand sa isi adune multimea de ganduri. Lucrurile se complicasera intr-un mod in care nu se asteptase; spera sa fie mai simplu.
  
  Unde s-a dus.. sopti ea, inganata de vuietul usor al vantului de iarna. Frigul parea sa o cuprinda din toate partile cu mantia lui de tristete. Trebuia sa il gaseasca, sau sa il aduca inapoi. Nici nu stia de unde sa inceapa.
  
  Nu stia ce sa faca mai exact; asta daca era ceva de facut. Incepu sa faca pasi marunti inainte si inapoi, gandindu-se la o solutie; avea bagheta ei in mana, stinsa, iar Ariadna isi gasise loc in buzunarul robei. Prefera sa nu aiba chiar un contact direct cu ea. Asa ca incercase sa il mijloceasca, oarecum. Nu era tocmai cea mai buna metoda de izolare.
  
  Ii veni insa o idee, dar in urmatoarea clipa ezita; daca nu avea sa functioneze, ar fi dat de necaz. Dar nu avea nimic de pierdut; acum stia ca era totul sau nimic. Scoase bagheta subtire, incrustata cu modele fine, si o indrepta pe a ei spre varful Ariadnei. Lua o gura mare de aer, dupa care rosti incet incantatia farmecului.
  
  "-Prior Incantato!" sopti tanara, tinand cele doua baghete in maini.