What Hurts the Most

[Bell Evans]

• Ofta incetisor, privind atenta loviturile de pe spate; se ridica, tragand perdeaua paravanului in jurul patului. Avea cativa boboci lin partea cealalta si considerase ca John avea nevoie si de putina intimitate. Se aseza inapoi in urmatoarele clipe, suflecandu-si usor manecile bluzei albe. Avea mainile inghetate - ca de obicei, ar fi putut adauga.
  
  "-Sa stii ca sunt rece" sopti ea, cu parere de rau; atinse cu blandete vanataile mari din zonele intercostale, lucru ce il facu pe tanarul viperin sa geama. Avea si cateva rani deschise, care riscau sa se infecteze; dar sangele curatase in mare parte marginile acestora, asa ca nu era pericolul prea mare. "Normal ca pot sa te repar" continua Bells, punandu-i o mana pe umar. Se ridica, indreptandu-se spre unul din dulapasele din capatul salonului; se intoarse peste cateva clipe, aducand cu ea mai multe fese sterile si o multime de sticlute cu diferite potiuni. "Si mi-ai lipsit..mult" sfarsi ea, asezandu-se de data asta in fata lui. Un zambet ii inflori pe chip, iar viperinul o privi la randul sau linistit.
  
  Nu avusese niciodata un frate mai mare; nu avusese un frate, daca statea mai bine sa se gandeasca. Iar de el se apropiase inca din primele lui zile la castel. Se simtea de parca ar fi putut sa-i spuna orice secret, sa i se planga din orice motiv, pentru ca ar fi gasit un sprijin si un umar gata sa fie oferit pentru lacrimile ei. Zambi, amintindu-si nenumaratele clipe petrecute impreuna. Era aproape ca o usurare sa ai un asemenea prieten.
  
  "-Ai sa stai aici pana diseara" remarca Vindecatoarea, cu o spranceana usor ridicata; dezamagirea intarzie insa sa apara, iar John se resemna rapid. In minte ii aparura imaginile cu primele lor intalniri in care reusise sa-l invete farmecele de Vindecare; nu fusese tocmai usor, dar era destul de convinsa ca daca cineva merita sa fie invatat acele vraji, atunci John era acela. Dintre toti elevii care trecusera prin Aripa Spitalului, el parea a fi cel mai fidel client; si venea intotdeauna la ea, nu la ajutoarele care mai schimbau turele. Iar in cazul ei se intampla la fel; cand avea nevoie de un prieten, la el apela. Bineinteles, sfaturile primite de la un baiat erau cateodata mai folositoare decat cele primite de la sora sa sau de la o alta prietena. Se considera o persoana norocoasa din punctul asta de vedere.
  
  Clatina insa usor din cap, intorcandu-se la ranile lui; deschise doua dintre sticlutele pe care le aduse si sterse cu grija vanataile. Extractele din frasinel si matraguna matura erau menite sa le vindece; sopti Vulnera Sanentur! in continuare, inchizand plagile. Ramasera doar cateva urme marunte, pe care le unse cu ulei de frasinel si le bandaja in cele din urma, punand comprese menite sa le faca sa dispara. Arunca toate resturile ramase si puse inapoi potiunile in dulapasul alb. Ii aduse un halat curat si il lasa in continuare sa se schimbe, revenind dupa cateva minute.
  
  "-Pana diseara vei fi ca nou" spuse ea, cu un zambet pe buze; se aseza pe marginea patului, luandu-i mana intr-a sa. Era calda - probabil orice era mai cald in comparatie cu pielea ei. "Si acum spune-mi cum a fost vacanta ta" continua Bells, afisand aceeasi expresie plina de blandete; abia atunci realiza cat de mult ii lipsise.