Smells Like Teen Spirit

[Bell Evans]

• Se privi usor socata de sub pelerina invizibila; Bell din anul II parea destul de schimbata ca cea de acum - avea parul mai scurt, cearcane mult mai pronuntate si un chip si mai palid. Isi aminti cu o usoara nuanta de tristete ca atunci trecea printr-o perioada mai grea; isi pierduse unul din membrii familiei, bunicul la care tinea mai mult poate la oricine altcineva pe acea vreme. Dar se obisnuise si cu absenta lui; timpul chiar le vindeca pe toate, nu era doar o minciuna spusa pentru a face persoanele aflate in suferinta sa treaca mai usor peste ea. Nu exista antidot mai eficient decat trecerea ireversibila a timpului - ea era singura care putea vindeca si inchide ranile; chiar daca ramaneau cicatrici in urma lor. Durerea disparea si lua o data cu ea sentimentul acela de goliciune care te acapara doar in momentele de singuratate. Si odata scapata de acel sentiment, Bell devenise o cu totul alta persoana - una mai normala.
  
  Isi aminti ca era ca o fantoma in primii ei ani la castel; cel putin anul I fusese cel mai ciudat. Nu statea cu prea multa lume, in afara de sora sa. Abia din anul II incepuse sa "socializeze" cu oamenii din jurul sau in adevaratul sens al cuvantului; iar faptul ca prieteniile rezistasera in timp o facea sa se simta si mai bine.
  
  "-Nu-mi vine sa cred cat timp a trecut" sopti ea, cu o urma de regret in voce.