Once upon a story

[Isolde du Maurier]

• Il privi uimita, si probabil ca s-ar fi inrosit, daca ar fi fost genul, insa niciodata nu putuse rosi in asemenea situatii. Incerca sa respire normal, altfel probabil ar fi facut un atac de panica, si suspina discret, retragandu-si regretele si nefericirea in ea.
  "Nu stiu, ar trebui? Insa imi tot amintesc de ce mi-ai zis la spital, si nu inteleg cum ai putut sa te schimbi asa repede. Sau, ma rog, sa ma minti. Asta e lucrul pe care u il suport, minciuna...Insa, nu stiu. De ce iti e atat de greu sa-mi spui o data pentru totdeauna ca nu te intereseaza de mine, si nu ma vrei? Spune-mi asta, si ti-am zis, o sa plec. Nu sunt genul de persoana insistenta, care sa te capieze, aducandu-te la disperare. Inteleg daca un om nu ma doreste, si atunci, oricat de greu mi-ar fi, incerc sa-mi opresc sentimentele, sa-mi dezumanizez sufletul, si...", spuse ea, intrerupandu-se, si uitandu-se la un punct indepartat de pe perete. Adevarul era ca ar fi dat orice ca in acel moment sa se afle undeva intr-o pozitie mai putin incomoda, cu haine mult mai lejere, si sa nu se teama ca in orice moment o sa ramana dezbracata."

ooc: nu conteaza, oricum nu ma asteptam sa postezi azi