BlankHeart

[Katya Sokorov]

Capitolul IV

(CLAIRE)
Ce facusem ? De ce il sarutasem ? Un simplu impuls de moment... si speram sa pot sa fiu prietena cu el, sa pot... sa pot sa vorbesc cu el. acum totul va fi ciudat si aiurea, si probabil nu vom mai vorbi niciodata oricum.
Mai exact, welcome to my f-ing crazy paradise unde porcii zboara si lebedele iubesc baile in noroi pana la gat. De ce ? Pentru ca tocmai sarutasem pe cineva, mai exact pe cineva pe care nu il prea cunosteam, despre care mai exact nu stiam absolut nimic.
HEEEI! Heei, ti-ai uitat...
M-am intors pe calcaie, ca sa il vad pe Andrei alergand spre mine.
Ti-ai uitat astea pe banca, ma gandeam ca poate ai vrea sa ti le iei inapoi...
I le-am smuls din mana si am zbughit-o la fuga spre casa Lorenei. Nu era ea cea mai buna persoana cu care sa stai sa spui povesti pentru ca o afla tot orasul in maxim minus trei secunde, dar era acceptabil. In situatii de urgenta.
Am ciocanit usor in geamul ei, si fereastra se trase.
Pot sa intru?
Lori dadu din cap intinzandu-mi o mana. Oricat de ciudat suna, in general intram pe fereastra ei, pentru ca daca intram pe usa parintii ei ma cam obligau sa stau pentru cina, lucru care nu ma incanta intotdeauna.
Dupa cam o ora de povestit acelasi lucru fiind oligata sa schimb orice mic detaliu pentru interpretarea Lorenei...
Bun, acum merg sa postez asta pe twitter.
Aratam ca si cand as fi avut fata paralizata, si intr-o pozitie/expresie extraordinar de ciudata...

(ANDREI)
Fugise prea repede. E doar o fetiscana pana la urma. Asta fac fetiscanele. Kiss&Go e reteta lor pentru a prinde baieti in mrejele lor...
Apoi i-am vazut desenele pe banca. M-am uitat o secunda la ele, apoi am luat tot ce era acolo si am inceput sa alerg spre ea.
Hei! Ti-ai uitat...
I le-am dat inapoi. Am schimbat cateva cuvinte scurte. Si am inchis ochii pentru o secunda, gandindu-ma ce sa zic, dar pana sa deschid ochii nu mai era acolo demult...
Asa ca m-am indreptat agale spre casa, stiind ca urma sa ma iintalnesc cu aceiasi idioti ca in fiecare zi, stiind ca Laur urma sa ma bata pana la sange, stiind ca mama, fiinta care mi-a dat mie viata avea sa ii tina lui partea, pretinzand in continuare ca sunt un copil de trei ani ce nu e in stare sa faca nimic de unul singur si totusi tot mergeam acolo. De ce nu imi inchiriam naibii un apartament sau macar o camaruta unde sa stau singura, departe de ei si de problemele astea tampite?
Ah, stai, imi lipseau banii. Ar fi trebuit sa amanetez pana si pielea de pe mine ca sa am cu ce inchiria si o jumatate de pat, la cum imi furau astia toti banii pe care ii castigam.
Am intrat in casa, asteptand sa soseasca furtuna...

Stiu stiu stiuuu ca e scurt. Yo suis sorry
Vreau comm-uri, urgent :-w