Încercări Literare

[Atsu Ari Ooku Tokugawa]

9. Comanda, apartamentul şi librăria


Anna încă mai privea statuia, când o voce străină o trezi din visare.
─ Bună ziua, zise un străin.
Anna se dezmetici şi observă un bărbat ce după straiele ce le purta era un om de afaceri arab.
─ Vă pot ajuta cu ceva ?
─ Am fost martor la mica licitaţie desfăşurată şi la explicaţiile pe care doamna căreia i-a revenit sculptura le-a dat, aşa că m-am gândit să vă abordez într-o problemă similară.
─ Adică ?
─ Aş dori o statuie.
─ Adică îmi comandaţi o statuie ?
─ Da.

─ Va trebui să aşteptaţi până voi face rost de o nouă bucată de piatră. Contează şi mărimea şi calitatea pietrei.
─ Aţi mai lucrat în marmură ?
─ Nu.
─ Atunci o să vă trimit eu materialul ce va consta din două bucăţi de marmură. O să vă dau explicaţii atunci de ce două şi tot atunci o să vă dau şi poza persoanei ce vreau să fie sculptată.
─ Poza ?
─ Da, pentru că Raisha, una din soţiile mele nu se află aici. Vreau să-i fac o surpriză şi să-i ofer o statuie care o s-o reprezinte.
─ Cealaltă soţie nu se supără ?
─ Cealaltă soţie are deja o statuie ce-o reprezintă.
─ Înţeleg.

Kirk, ce fusese puţin plecat se apropiase de cei doi şi auzise mare parte din conversaţie. Era mulţumit că Anna primea o comandă. Prima ei comandă.
─ Deci, unde să vă aduc bucăţile luni ?
─ Le veţi aduce la mine la atelier, interveni Kirk. Aceasta este cartea mea de vizită şi adresa unde se află atelierul.
─ Bun. Luni o să fiu acolo. Aveţi aici un CEC cu 3 milioane de dolari, avansul pentru comandă. Restul o să vi-l dau când e gata statuia.
─ Mulţumesc.
─ O zi bună în continuare.

Bărbatul se îndepărtă şi Anna căută ceva să se aşeze jos. Nu-i venea să creadă : într-o singură zi făcuse 5 milioane de dolari. Era ameţită de-a dreptul, dar îl întrebă pe Kirk
─ De ce ai dat adresa ta de atelier.
─ Până îţi vei găsi altul.
─ Să ştii că m-am ata de acel loc.
─ Atunci poţi să foloseşti atelierul cât doreşti.
─ Dar îţi plătesc chirie pe el.
─ Nici nu intră în discuţie !

─ Bun. Acum trebuie să ridic şi să mă duc la o bancă să văd ce fac cu CEC-urile astea două. Dar mai înainte trebuie să-mi ridic documentele care atestă că sunt cetăţean american !
─ Bravo, Anna. Permite-mi să-ţi recomand o bancă foarte bună.
Kirk îi recomndă Annei o bancă bună, apoi Anna plecă pe traseul ce-l avea de parcurs. Trecu şi-şi luă actele, apoi se duse la banca recomandată de Kirk pentru a-şi încasa CEC-urile şi a-şi deschide un cont. Îşi opri o sumă de bani cu ajutorul cărreia să-şi achiziţioneze apartamentul în care locuia cu chirie şi se duse la Agenţia care închiria şi vindea apartamente în blocul unde stătea şi ea şi-şi achiziţionă apartamentul. Puse în ordine toate actele, apoi ieşi din nou din apartament, pentru a se duce să mănânce ceva şi să mai facă o vizită la librăria aceea de unde-şi procurase primele ei cărţi.

După ce termină de mâncat, se îndreptă agale spre librărie, intră înăuntru şi se îndreptă direct spre tejgheaua unde stătea aceeaşi doamnă de atunci.
─ Bună ziua, salută ea respectuos.
─ Clienta mea favorită ! îi zâmbi aceeaşi doamnă. Nu te-am mai văzut demult !
─ Evenimente multe. Acum am venit să-mi mai cumpăr nişte cărţi.
─ De aici sau de acolo ?

Anna înţelese că „acolo” era vorba despre anticariatul aflat în spatele librăriei şi făcuse semn că vrea „acolo”. Doamna o conduse ca şi data trecută, iar Anna zăbovi foarte mult timp acolo. În ciuda faptului că nu-i plăceau cărţile de beletristică, o atrase una care avea următorul titlu : „Viaţa printre străini”. La început, ea nu dori s-o ia şi pe aceea, dar o întoarse pe spate, pentru a vedea preţul ei şi de cine fusese scrisă şi constatase că autoarea cărţii era de naţionalitate arabă. Deschisese cartea şi răsuflase uşurată când văzuse că este în limba engleză. O răfoi puţin şi o atrase un fragment prin care se descria lumea Arabiei, iar pe Anna o fascinase şi o puse lângă celelelte. Ieşi din spate cu un morman de cărţi. Doamnei de la tejghea îi străluciră ochii când o văzu.

─ Să înţeleg că astăzi ai gsit mai multe.
─ Da. Am mai văzut eu şi altele, dar deocamdată le iau pe acestea. Măcar să apuc să le citesc pe-astea, căci eu nu pun o carte în bibliotecă până n-o citesc mai întâi !
Doamna îi zâmbi şi îi împachetă cu grijă acele cărţi, apoi Anna plecă spre apartamentul său.


10. În week-end


Întoarsă în apartament, Anna se duse în sufragerie, unde lăsă cărţile, apoi la bucătărie, unde puse alimentele ce le procurase pentru week-end. Avea de gând să iasă în parcul pe care-l văzuse de la balconul ei în ziua sosirii sale, să citească măcar o carte din cele cumpărate şi să se relaxeze.

A doua zi, Anna se sculă, dar constată cu părere de rău că afară ploua. Îşi pregăti micul de jun, îl mâncă în linişte şi apoi, se îmbrăcă, îşi luă o pelerină de ploaie şi o umbrelă mare şi ieşi afară. Octombrie, era răcoros în New York, iar ploia cădea pe trotuarele pline de praf. Anna merse până în parcul din apropiere, inspirând aerul de-acolo. Deşi ploua, ea se simţea recomfortant. Nu era nimeni în parc şi părea gol şi pustiu la acea oră. Era şi firesc, fiindcă ploua afară. Se întoarse la paratamentul său.

Se dezbrăcă de pelerină în holul apartamentului, îşi puse umbrela la scurs şi se duse să se schimbe. La vreo câteva minute după, ea intră în bucătărie. Dădu drumul la muzică şi se apucă de gătit. Gătitul pentru ea era o altă pasiune de-a ei, ca şi sculptura. Îşi pregăti la îndemână incredientele necesare şi obiectele de lucru şi se apucă de gătit. Din mâinile ei ieşi o mâncare apetisantă, iar Anna când văzu cât de mult gătise zise cu voce tare :
─ Bravo, Anna ! Eşti singură, dar ai gătit de parcă ai da o petrecere ! Acum cine o să mănânce toate astea ? Gata ! Am găsit ! O să-i duc şi lui Kirk. Pun pariu că o să-l găsesc la atelier !

Anna puse mâncare în nişte castroane vidate şi apoi într-o sacoşă impermeabilă, se îmbrăcă şi porni spre atelier. Ploaia încetase şi Anna văzu cel mai frumos curcubeu ce părea că ţâşneşte dintr-un zgârâie-nori şi că se termină în altul. Ajunse la atelier, unde îl găsi pe Kirk. Uşa de la biroul lui era deschisă, căci ştia că nu este nimeni acolo sâmbăta şi el era cu nasul în nişte hârtii.
─ Bună ! îl trezi Anna
─ Anna ! Ce faci aici ? E sâmbătă.
─ Aş putea să te întreb acelaşi lucru !
─ Am avut ceva de făcut. Deci, ce vânt te aduce pe-aici ?
─ Am adus ceva. M-am apucat să gătesc şi mi-a rămas mâncare. De fapt, am gătit prea mult şi ţi-am adus şi ţie !

─ Ha, ha, ha ! râse Kirk.
─ De ce râzi ?
─ Ai luat documentele care dovedesc că eşti cetăţean american ?
─ Da, dar ce legătură are ?
─ Păi, din moment ce găteşti, nu eşti un american tipic. Noi batem mai mult în restaurante şi fast-food-uri, iar tu găteşti !
─ Păi vin din Germania. Acolo găteam. Aici de ce n-aş face-o ?
─ Cum spuneam : americanul atipic ! zise Kirk râzând
─ Probabil voi deveni unul tipic, când timpul nu-mi va mai permite să şi gătesc ! concluzionă Anna.

Din nou Kirk râse. Anna scoase cutiile vidate din sacoşă şi le puse pe biroul lui Kirk. Acesta deja deschisese una dintre cutii şi înarmat cu o ligură,savură din supa făcută de Anna.
─ Mmm ! zise el. Excelentă. Cine te-a învăţat să găteşti aşa ?
─ Când eram la facultate, am avut ideea să mă înscriu şi la un curs de bucătărie, mai ales că majoritatea colegilor mei din grupă se înscriseseră. Asta-i tot.
─ Interesant !
─ Ţi-a plăcut ?
─ La nebunie.
─ Te las în pace acum. Mă duc să citesc ceva. Mă aşteaptă nişte cărţi. ─ Bine, Anna ! Lectură plăcută !
─ Mulţumesc, zise ea ieşind din birou.

Se întoarse în apartamentul său. Se schimbă, se aşeză pe canapeaua din sufragerie şi începu să cerceteze cărţile pe care le cumpărase gândindu-se cu ce să înceapă. Cum ştia că luni aveau să sosească cele două bucăţi de marmură şi că trebuia să sculpteze un personaj feminin din lumea arabă, Anna se apucă să lectureze cartea „Viaţa printre străini”. Începu s-o citească pagină cu pagină, rând cu rând. La început nu i se părea prea interesantă, căci persoana ce-o scrisese zugravea mai mult latura violentă a lumii arabe. La un moment dat, Anna chiar se gândise să renunţe, dar ceva lăuntric o îndemnase să întoarcă filă cu filă.

Spre mijlocul cărţii, acţiunea se intensifică, deveni foarte interesantă, că Anna mâncă ceva în grabă de seară şi se apucă de lecturat de unde rămăsese. Cartea o fascină pur şi simplu şi nu se lăsă până ce nu o termină chiar în ziua aceea, chiar dacă pierduse aproape toată noaptea. La 3 dimineaţa, Anna reuşise să citească întreaga carte. Trăise aproape cu odată cu acea carte. Evenimentele ce ea le citea, le văzuse curgând în mintea ei asemenea unei pelicule de film. Trăise fiecare moment la maxim : răsese atunci când personajul îşi împlinea destinul, plânsese ori de câte ori personajul pierduse pe cineva drag, se cutremurase când citise prin câte greutăţi trecuse până ce ea, personajul feminin central al cărţii, îşi găsise în cele din urmă fericirea. Trăise fiecare moment din viaţa personajului. Nicio carte nu mai avusese acel efect până atunci asupra ei.

Ziua de duminică, se dovedi a fi una frumoasă. Deşi se sculase târziu, Anna ieşi în parcul din apropiere, aându-se pe o bancă, privind în zare, copacii ce începeau să rămână cât mai golaşi.


11. Bucăţile de marmură. Ieşire în bazar


Ziua de luni sosi pe nesimţite şi Anna se sculă, se pregăti de plecare şi ajunse la telierul lui Kirk. Acesta supraveghea îndeaproape amplasarea celor două bucăţi de marmură.
─ Bună dimineaţa ! salută Anna
─ Bună, Anna, zise Kirk
─ Bună dimineaţa, domnişoară, o salută arabul.
─ Cum vă numiţi, domnule ? Vreau să ştiu pentru cine voi lucra.
─ Mustafa, răspunse el simplu.
─ Bine. Văd că aţi venit cu bucăţile. De ce totuşi două ?
─ Din moment ce aţi spus că nu aţi mai lucrat în marmură, e firesc să mai şi greşiţi.
─ Asta aşa e.

─ Bucata ce este plană v-am adus-o pentru a face încercări pe ea. se poat face cel puţin 4-5 chipuri pe ea, iar cea înaltă este rezervată statuii propriu-zise. Aceasta este poza Raishei. O să observaţi că noi, arabii, avem trăsături ceva mai aspre datorită vântului deşertic. Am o bănuială : cred că o să fie mai greu să redaţi aceste trăsături. De aceea m-am gândit să vă ofer două bnucăţi.
Anna privi poza Raishei : ochii ei, linia nasului, buzele, trădau trăsături nobile şi delicate, iar chipul privit în ansamblul lui avea trăsături aspre dădeau impresia de maturitate, deşi Raisha părea copilăroasă. Anna îşi dădu seama că domnul Mustafa avusese dreptate şi că nu-i va fi chiar atât de uşor să facă acea sculptură să pară „vie”.

─ Aţi avut dreptate, domnule Mustafa. O să-mi ia mai mult timp această statuie decât cealaltă. Cum vă anunţ când este gata ?
─ I-am lăsat domnului Kirk Maxwell datele mele de contact. Îi spuneţi lui când sunteţi gata şi apoi dânsul mă anunţă pe mine.
─ Am înţeles. Acum, dacă nu vă supăraţi, am nişte terenuri de studiat !

Oamenii lui Mustafa, Kirk şi Mustafa părăsiră atelierul, lăsând-o pe Anna singură cu cele două bucăţi. Ea se apropie de cele două bucăţi pentru a le studia. În comparaţie cu alte materiale furnizate pentru realizarea statuilor, marmura cerea atenţie mai mare. Fiind o rocă de natură calcaroasă, cristalină, ce avea diverse culori, marmura se putea ciopli şi lustrui mai uşor decât alte materiale.
Se ştia că, datorită impurităţilor, marmura putea fi colorată în roz, cenuşiu, verde sau negru. Bucăţile Annei erau albe şi nu era exclus ca ele să fi provenit direct din Carrara. După studierea bucăţilor, Anna puse fotografia Raishei pe un suport pentru a o putea privi mereu şi se apucă de încercări. După vreo trei încercări se opri ca să vadă ce făcuse. Niciunul dintre cele trei chipuri miniaturale sculptate nu i se păru Annei „viu”. Ieşi din atelier şi se duse în biroul lui Kirk, intrând direct, fără să mai bată.

─ Bună, Kirk, zise ea.
─ Hei, Anna ! o salută el
─ Am făcut trei încercări până acum şi niciuna nu mi se pare „vie’. Nu ştiu ce-aş mai putea încerca : am citit o carte despre lumea rabă, am fotografia, dar nu-mi iese ! Ce mă fac ? Lipseşte ceva şi nu ştiu ce anume.
─ Dă praful jos de pe tine, schimbă-teşi ieşim !
─ De ce ?

─ Te duc într-un bazar. Acolo vin mulţi negustori, unii chiar arabi. Se perindă multă lume pe-acolo şi multe chipuri. Unii spun că acel bazar redă foarte bine pieţele arăbeşti. Te duc în el. Poate vei găsi acolo ceea ce lipseşte.
─ Bine. În cinci minute vin.
Peste cinci minute, Anna şi Kirk erau deja într-un taxi ce-i ducea spre locul unde era amplasat bazarul. Acel loc era compus dintr-o zonă de străzi înguste, unde maşinile nu puteau pătrunde, fiind o zonă idea,lă pentru un bazar. Ajunseră la unul dintre capetele bazarului, coborâră şi pătrunseră în acea atmosferă.

Bazarul cuprindea fântâni, bănci, buticuri, prăvălioare, o lume pestriţă care se târguia la fiecare colţ, într-un sos de zgomote, de unde ieşeau la rampă ariile ibricelor, talgerelor lovite, ale paharelor ciocnite, ale zarurilor aruncate cu fermitatea destinului, toate pe fondul olfactiv al cafelei, siropurilor, ceaiurilor şi tutunului. Se înşirau ca în poveştile 1001 nopţi covoare persane, lanţuri, lanţişoare, coloane, aur de cea mai bună calitate şi aur la îndemâna oricui nenorocos, pielărie cum numai în Florenţa şi Cordoba puteai găsi, mătăsuri naturale, caşmiruri, pietre preţioase, tablouri, cărţi rare, porţelanuri, catifele, inimi, parfumuri, baclavale, cataifuri şi tot ceea o lume întreagă îşi putea imagina şi dori.

Făcând abstracţie la sosul zgomotos, Anna observa mai mult chipurile ce se perindau pe-acolo, dar şi mărfurile expuse. Se uita uneori mai mult şi mai lung la chipurile de femei, dar acolo în acel bazar Anna găsi elementul lipsă. După vreo două ore îi zise lui Kirk :
─ Gata ! Ne întoarcem ! Am găsit ce căutam acum ştiu ce am de făcut.
─ Bine, zise el.
Ieşiră prin alt cap de stradă, chemară un taxiu şi se întoarseră la atelier.

Va urma.