Trei pene, doua betigase si un arcus

[Katya Sokorov]

CAPITOLUL UNU
M-am trezit cu fața spre un băiat în fața mea. Era destul de frumos și de bine făcut, plăcut de privit.
- Ești okay? mă întrebă el, deși eu aveam cea mai nervoasă privire pe față care se putea. Încercasem să mă arunc într-un râu și el mă oprea!? Vioara ta pare să fie în regulă, dar cred că a luat niște apă. L-am privit urât și m-am ridicat, pregătită să mă duc iar pe marginea râului și să mă arunc iar. Stai stai stai așa. M-am chinuit să te prind și am așteptat aici cinci ore ca să te sinucizi? Nu-nu-nu. Nu merge așa.
Am ridicat o sptrânceană și m-am așezat turcește pe jos, examinându-mi vioara. Am început să cânt începutul concertului Iarna, de Ceaikovski, și am fost încântată să observ că incă e în stare de bună funcționare. Am cântat până la capăt, fără să îmi dau seama. Aveam o figură posacă pe față.
- Cum te cheamă? fu întrebarea care curse natural de pe buzele mele, în timp ce el remarcă: Cânți superb!
- Alexandr. Tu?
Conversația părea puerilă și oarecum lipsită de sens, dar după tot ce se întâmplase în ultimul timp, era ceva relaxant.
- Carina.
M-am întins pe iarbă și am închis ochii, fiindu-mi somn.
- Unde stai? Te-aș putea duce acasă.
- Foarte... foarte departe de orașul ăsta. Ne-ar lua o zi să ajungem la mine acasă, probabil.
Deschise gura, pregătindu-se să îmi ofere să stau la el, dar se răzgândi.
- Eu am plecat. am mormăit eu, dar se pare că nu aveam nicio șansă:
- Nu, stai aici până te las undeva. Acasă la mine nu te iau... să zicem că nu e cel mai plăcut loc.
Vedeam cum i se mișcă buzele însă ceea ce mă preocupa mai mult era mișcarea, aspectul lor, decât sunetele ce le scoteau. Mi-am închis ochii.
Poate a doua zi m-aș trezi moartă, aruncată de el cumva în fața unei mașini sau în râul de unde mă salvase. Însă nu m-ar fi deranjat. M-am rotit mai aproape de el, în căutarea unui fals și sec sentiment de siguranță, și am adormit.
_________________

Spre uimirea mea, nu m-am trezit moartă. Stăteam pe ceva cald, moale și comfortabil, iar fața (dar și restul corpului) îmi erau încălzite de o pătură - credeam eu - moale. Mi-am deschis ochii, doar ca să îl văd pe frumosul străin misterios ce mă salvase întins la o apropiere periculoasă față de mine. Un impuls de moment mă împinse să profit de faptul că doarme și să îi ating ușor buzele lui cu ale mele. Apoi am fugit.
- Hei, hei, unde crezi că pleci așa? mă întrebă el. Am privit în jos. Avusese o mână peste mine, ca să nu plec probabil - sau poate o pusese neintenționat când dormea? - și căderea sa îl trezise.
Nu îți amintești că te-am sărutat, nu știi, nu știi... m-am rugat fără voce în capul meu. Mi-am trecut o mână prin părul meu lung și blondin, realizând totodată că eram și foarte cifulită, apoi m-am așezat iar pe pământul cald dar umed.
- Stai aici. O să sun pentru un taxi și te duc să mănânci undeva.
- Dar... nu mai am niciun ban în portofel, am comentat eu, și refuz să plătești pentru mine.
- Îmi pare rău, chiar asta o să fac. spuse el cu o figură amuzată pe față.