Can you lay your life down, so a stranger can live ?

[Isabella River]

• Isabella auzi ciocaniturile in usa si nu se misca, privind dezinteresata tavanul. "Te rog, nu tu, nu tu.." se ruga in gand sa nu fie iar asistenta care mereu o punea sa se aseze altfel "intr-o pozitie mai buna pentru piciorul ei" sau o obliga sa isi puna la loc masca aceea de plastic sau orice altceva ce Isei nu ii convenea. Nu accepta sa i se spuna ce sa faca, dar sa se intample asta si sa fie si intr-un salon monoton in care tot ce simtea era aroma de medicamente din aer ? Nici vorba de asa ceva.
  Dar nu asistenta era cea care intra pe usa, si sora ei, Lexie, care era cu cativa ani mai mica decat ea si pe care Isabella o iubea foarte mult.
  
  "- Oh, Doamne, mersi ! Cineva.. normal si viu si care ma face sa ma simt mai bine."
  Lexie rase la vorbele Viperinei si ingrijorarea de pe chip i se mai estompa. Isabella o privi atenta si realiza ca nu prea era in apele ei, dar nu spuse nimic.
  "- Serios, ma bucur foarte mult sa te vad. Singura persoana care a venit aici pana acum a fost doar asistenta si crede-ma, nu ne intelegem asa bine." isi dadu Isa ochii peste cap, apoi ii zambi surorii ei.
  Lexie se aseza pe pat si ridica din sprancene, asteptand un raspuns la intrebarea abia pusa.
  
  "- Am cazut.. am.. alunecat.. Bine, n-am fost atenta, asta o sa ma coste cateva zile de stat aici, ok ?" se bosumfla Isa si isi incrucisa mainile la piept ignorand durerea, apoi o privi cu coada ochiului pe Lexie si spuse: "Si oamenii mari gresesc."