Once upon a story

[Isolde du Maurier]

• Se uita la el uimita peste masura. Sigur era Sasha cel care ii vorbea? Sigur el spunea acele cuvinte in fata, in genunchi? Avea impresia ca totul era un vis, un vis frumos, insa ciudat. Se simtea ciudat, iar inima iar ii incepuse sa galopeze, si nu stia ce sa raspunda. Ii zambi, insa era in zambet amar. Se lasa pe vine in fata lui, luandu-i mainile intr-ale sale, si uitandu-se profund in ochii lui, incercand sa-si dea seama de adevarul cuvintelor lui. Dura cateva clipe pana se convinse de cele ce spunea, si, sarutandu-i mainile, ii spuse:
  "Oh Doamne! Oh Doamne, oh Doamne! Oare chiar sa fie adevarat, sau visez? Chiar ai fi in stare sa faci ce-ti spun eu?" intreba ea, cu o urma proeminenta de emotie in glas. "Nu vreau sa pleci, pentru...esti un ticalos, dar as vrea sa fii ticalosul meu, insa nu. Nu, nu vreau sa te legi de mine. Adica...faci cum vrei. Esti liber, nu te pot retine. Insa nu-ti voi spune vreodata sa pleci. Prezenta ta poate sa-mi faca rau, insa in acelasi timp ma inalta. Uite, m-ai zapacit, nici nu mai stiu ce vorbesc", spuse ea, ca un copil prostut, si lasand ochii in jos.