Whispers in the dark

[Effy K. Dietrich]

Timp de mai multe secunde fusese linişte, iar şatena avusese senzaţia că vocile acelea enigmatice din capul său revin, încercând din nou s-o aducă în pragul nebuniei, dacă nu cumva deja ajunsese deja în acest stadiu. Şi totuşi nu se mişcase aproape deloc, pe chip fiind pictată acea expresie confuză şi poate puţin acră. Cercetaşa nu era cu adevărat aşa, poate doar puţin retrasă, dar în acel moment se simţea ca naiba, un explozibil gata să se detoneze în orice clipă.
Atunci când viperinul îi adresase prima întrebare, îşi întoarse încet capul spre el, dar nu răspunse. Se uita spre el, sau mai bine zis prin el, judecând după privirea goală, şi tăcea de parcă buzele-i erau ferecate. Probabil că se săturase de acea aşteptare, pentru că îl auzi din nou vorbind. Elisabeth îl privi de data aceasta uşor sceptică, cu ochii ca de safir sclipind într-un mod ciudat, bolnav.
" Îmi poţi da un argument destul de solid încât să-ţi răspund?" Îi răspunsese primei cereri tot printr-o întrebare. Deşi răspunsul era unul menit să creeze o barieră tonul său era unul calm, chiar plăcut. " Elisabeth Katia Dietrich " Continuase pe un ton ceva mai formal, în voce simţindu-se accentul pur nemţesc.

OOC: scuze de întârzierea colosală X_X