What Hurts the Most

[John Miller]

John zambi. "Si eu ma bucur ca m-am intors... Desi nu imi place scoala asta foarte mult. Prezenta ta si a lui Ronnie aici face totul mai bine..." zise el si zambi, putin sters. Ii era dor de Ronnie. Se intreba unde era ea acum. Nu o vazuse in tren si nu daduse de ea nici in seara trecuta si nici in dimineata aceea. Isi facea griji pentru ea... Isi facea griji pentru ea mai tot timpul.

Se aseza mai comfortabil in pat si o privi pe Bell calm, zambindu-i usor ranit. "Mai era ceva cu care vreau sa ma ajuti..." incepu el. Ii lua ambele maini in ale lui si o privi direct in ochi. "Ronnie... Stii ca este bolnava... Blestemul ala care a fost aruncat asupra ei o distruge tot mai mult. Vroiam sa stiu... Chiar nu este nimic ce pot face sa o ajut? As incerca orice dar... Nu am idee cum sa o fac sa isi revina. Si de multe ori, ma doare mai mult sa o vad pe ea asa decat daca as fi eu acoperit de rani..." ii explica el, incercand sa nu lase lacrimile care simtea ca il innecau sa ii cada pe obraji.

Bell era singura care il putea ajuta. Daca nici ea nu avea o solutie, o potiune miraculoasa, o vraja deosebita sau ceva, orice, atunci nimeni nu avea. Dar John nu vroia sa accepte gandul ca nu exista nimic care sa o poata vindeca pe Ronnie. Trebuie sa existe ceva... Si el avea sa gaseasca solutia.