tes yeux

[Artimei N. Denver]

Deschise ochii si si se pomenise cu fata in zapada. Avea sa o moare pentru ceea ce facuse. Nu era suficient ca nu-l ajutase cu nimic mai si voise sa-l elimine. Era rece, dar acea raceala nu era binevenita, stia foarte bine ca se va imbolnavi daca nu se ridica, dar ceva il tinea lipit de acele cristale munuscule si stralucitoare. Era rece in exterior, iara daca s-ar fi putut masuta tenteratura sufletului ar fi fost o recoare de mormint. Strinse in pumn niste zapada si o facuse sa se topeasca. Fuioare de aburi ieseau pe narile-i dilatate, simti aerul noptii, sau mai degraba mirosul de singe. Nu nu era nici un animal sau altceva plin de singe imprejur. Amintirile lui legate de acel loc aveau culoare alba si mirosul de singe.

Se ridica asezindu-se in fund. Imprejurul oazei lui de zapada imprastiata se intindea o plapuma fina si neatinsa ca si obrazul unei fecioare. Se gindi la un foc, gerul ii inghetase pina si inima. Nu se decisese multa vreme sa-l aprinda, dar pina la urma o facuse. Statea acolo in zapada, fara a simti frigul sau caldura focului. Privirea lui arata la fel de inghetata ca si stelee de pe cer, si doar surisul sadic ce inflorea pe buze semana cu luna noua de pe perdeaua de casmir negru ce se intindea deasupra capului.