tes yeux

[Artimei N. Denver]

Nu intentiona sa se razbune, deja o facuse, il ucise pe calaul micutei Fiolina, doar ca acesta nu-i spusese unde a varsat singele ei si nici nu reusi sa se vire in capul lui inainte ca acesta sa dea ortul popii. Zimbi sarcastic cind i se spuse copile. Fata de domnul in cauza era un copil fireste. Retrase mina si o puse in buzunar unde isi pastrase caldura furata de la foc pentru mai mult timp. 'Unde ai murit, ingeras?' intrebarea aeea traia in el deja de doi ani, dar nu o putuse inchega sa o transmita prin cuvinte, mereu o transmitea prin emotii, entimente, fapte, dar nu si prin parti morfologice.

Se indeparta de domnul cu pricina, pornirea lui serioasa il dusese spre ideea ca avea darul de a vedea. Observa starea aceea de tremurat si realiza ca vedenia aceea micuta facuse lagaura cu domnul vede tot mai repede decit el inchidea ochii. Fiolina, nu chinui universul, dai numai batai de cap.' Ii placea sa o mustre in gind, avea vaga impresie ca-l putea auzi acolo, departe unde era ea impreuna cu sfintii ei sau micutii demoni ca si dinsa. Nu fusese chiar cumintenia, cuminteniilor, dar fusese o fire gingasa, neatinsa de tot si de toate, era captiva in bula ei de sapun de culoare violet si cind bula s-a apart ea aceazut si s-a lovit de cele mai ascutite bucati de granit.