The falling stars

[Anaella L. Hathway]

" De ce eu? De ce mereu doar eu? ". Aceste intrebari o framantau pe Anaella si nu-i mai dadeau pace. De la sfarsitul vacantei de vara, nu o lasau in pace aceste intrebari. Lacrimile cristaline ii siroiau pe fata imbujorata a cercetasei. Promisese ca nu va mai plange dar cum ar putea o fata ca ea sa fie puternica si indiferenta in fata atator greutati. Cum putea sa reziste sa nu urle ca sa se descarce era deja un lucru uimitor, si toate astea pentru ce: doar pentru ca parintii stateau in calea fericirii ei... "De ce mereu parintii? " se intreba ea. La aceasta intrebare nu putea gasi niciun raspuns.
Anny se plimba absenta pe strazile intunecate si parasite ale cartierului neluand in seama frumusetea covorului de omat luminat de cele cateva raze ale blandului soare, asternut pe pamantul inghetat. Imprejurimile erau destul de pustii, lucru destul de ciudat avand in vedere cat de frumoasa era vremea. Numai buna pentru copiii fara griji cu gandul doar la distractie. Chiar Anaella fusese o fata vesela dar acum nu si in prezent.
Dintro data cercetasa se trezi din gandurile ei si observa inca o persoana care mergea absorbita de probabil ganduri. Acea persoana era Eliza, prietena Anaellei de la viperini. Cercetasa s-a bucurat vazand-o si a incercat sa-si stearga cat mai repede lacrimile inlocuindu-le cu un zambet specific ei.
-" Hey! Ce faci pe aici? " intreba Anny.