tes yeux

[Artimei N. Denver]

Incepu sa tremure, era aceeasi panglica pe care i-o cumparase si pe care Fiol brodase frumos lozincul lor. O dorinta nebuna de a poseda acea bucata de material lucioasa ii cuprinse fiecare particica din corp. Ii venisera in minte toate amintirile pe care le avea legate de fisia data. Fusese primul lucru pe care-l cumparase din banii lui proprii, ii promisese ca ii va cumpra ceva din banii lui si ii luase panglica atunci cind ea se uitase la ea vrajita. Fericirea car o cuprinse atunci cind i-o inmina era molipsitoare. acela era lucrul la care Fiol tine cel mai mult. Era doar o bucata de material simplu, dar insemnase mult pentru acea fire dulce.

Pot sa vad si eu panglica? Nu astepta raspunsul ci se duse si inceraca sa o dezlege de pe mina lui. Acel om nu avea dreptul sa ia lucru in care sa ascundea sufletul Fiolinei. Auzise acea voce stranie i se pare ca Fiol este aproape, nu era in nici intr-un caz in capul lui. Da se joaca... dezleag-o! Intre acele fire de matase impletite strins se ascundea duhul fetei. Trebuia el sa ia panglica, el trebuia sa cada prada ducetii ei, nu acel necunoscut. El era fratele cel iubitor si doar el avea dreptul sa simta caldura acelui suflet.

Avea bagheta in mina, singur nu stia cind si cum o scoase in buzunarul mantoului. Lansase o vraja de atac,dara ceasta dadu gres, din nou.