let it snow with screams

[Astrid Eir Osmund]

• Il asculta in liniste si incerca sa se prefaca ca nu auzise cand baiatul spusese ca obisnuia sa experimenteze pe cadavre. Se gandi ca era un fel de Michelangelo ce se furisa noaptea in morga pentru a studia anatomia umana pe cadavre pentru viitoarele sale capodopere picturale. Nu stia daca la acel lucru se referise baiatul, dar era prea vrajita de momentul special si de atingerea vrajitorului pentru a se mai putea concentra. Isi trecu degetele mici peste dosul palmei sale si apoi isi retrase subit mana. Se simtise de parca ceva o arsese. Probabil ca se trezise la realitate si constientizase cat de stupid fusese gestul sau. Nu vroia sa-l sperie pe vrajitor, dar el o fascina din toate punctele de vedere si il simtea ca pe un mister ce trebuia elucidat.
  'De ce ai renuntat la scoala?' sopti ea si apoi se intreba daca nu cumva era prea impertinenta. Nu vroia sa-l asalteze cu intrebari si notinui pe care nu merita sa le rosteasca. Se simtea de parca ar fi fost in prezenta unui inger sau a unui demon. Avea ceva ce nu se lega de lumea contemporana, ceva ce iesea din anonimat. Nu parea doar un alt suflet pierdut, ci parea unul ce dorea sa schimbe ceva. Pana la urma, era chiar asa un pacat ca un inger sa spuna ce gandea?