let it snow with screams

[Astrid Eir Osmund]

• I se paruse la inceput ciudat ceea ce zisese baiatul, dar simti ca acea ura pe care societatea vrajitoreasca o avea fata de ei, ii unea. Nu vroia sa spere prea multe pentru ca mereu sfarsea fiind dezamagita, dar avea senzatia ca ar fi putut fi prieteni. Amandoi stiau cum era sa nu fi acceptat si cat de neplacut era acel sentiment cand toata lumea te dispretuia.
  'As risca' zise viperina pe un ton glumet.
  Chiar isi dorea sa se angajeze la Sf. Mungo pentru ca avea o anumita pricepere si talent fata in paracticarea vrajilor de vindecare. Dorea cu orice pret sa ajute pe oricine se afla in durere, chiar daca niciunul dintre ei nu-i ascultasera suferintele si o ajutasera sa le faca si mai mari. Nimeni nu o auzea cand vorbea de una singura noaptea sau cand avea acea dorinta necugetata de a vedea sange curgand. Stia ca numai angajandu-se ca vindecator ar fi putut sa-si stapaneasca acele dorinte macabre si sa-si poata pastra aparentele impecabile.
  'Esti o persoana buna, dar nu ti-ai dat inca seama de asta. E bine ca vrei sa ajuti. Asta te face mult mai valoros decat orice vrajitor cu arborele genealogic impecabil, cetatenie britanica si cazierul parintilor curat' incepu sa rada, dar se opri subit pentru a nu da impresia ca era vreo psihopata. Cateodata facea glume inadecvate si putini erau aceia care chiar le gustau.