Soldier to my emptiness

[Lexie Stryder]

• Lexie nu isi retrase mana. Ii placea baiatul asta. Ii placea modul in care parea atat de misterios si de neinteles. Spusese ca el indeparteaza oamenii cu atitudinea aceea, insa nu era acelasi lucru cu ea. Pe ea o tine aproape. In momentul acela, se ruga ca situatia asta sa nu se transforma in ceva mai mult. Nu stia daca e sau nu pregatita sau daca chiar vrea. Era foarte confuza si foarte indecisa cand venea vorba despre baieti.
  
  Cand Victor se ridicase de pe scaunul sau si amenintase ceilalti oameni din local, Lexie se arata putin emotionata si ingrijorata. Privind bagheta, isi daduse seama cat de repede putea spune cuvintele care sfarseau totul. Insa era sigura ca nu o va face. Cel putin voia sa fie. Spera ca el sa evite chestii de genul asta in preajma ei. Era ea o viperina, insa nu ii placea sa traiasca cu sentimentul ca lasase un copil orfan, sau un om fara frate, sora, sotie si asa mai departe.
  
  Asa ca isi trase mana de sub a lui Victor si i-o puse pe brat, incercand sa il linisteasca.
  "Nu mai e galagie acum," spuse, calma. "Nu e nevoie sa mai actionezi in vreun fel.
  Intr-adevar, majoritatea oamenilor din incapere iesisera, numai vreo doi sau trei ramasi. Lexie se intraba de ce mai stateau pana si aceia.