Soldier to my emptiness

[Victor A. Olivier]

• Privirea amenintatoare si serioasa inca ii mai brazda fata. Cearcanele mari din jurul ochilor nu faceau decat sa sperie si mai mult lumea din jur, dandu-i un aer de psihopat. Isi trase mana, smucind-o, si se duse la usa, iesind afara, in aerul inghetat al serii. Rataci timp de cateva minute pe strazi, fara sa-si dea seama ce face, insa brusc, se trezi din visare, si se intoarse inapoi la Capul de Mistret.
  Se aseza la locul lui, in fata lui Lexie, si ii spuse:
  "Imi pare, sunt cam obosit, nu prea mai imi dau seama ce de ceea ce fac."
  Se uita cu ura la oamenii care iar se holbau la el, dar cel putin erau tacuti, si nu avea ce sa le reproseze.