Soldier to my emptiness

[Victor A. Olivier]

• Rasufla usurat in sinea lui, cand auzi ca Lexie mai avea de gand sa stea. Compania ei ii facea foarte bine, il facea sa simta ca avea un prieten, cu toata ca nu o cunostea pe tanara decat de cateva minute. Zambi vag, nevrand sa-si descopere sentimentele in fata ei. Nimeni nu trebuia sa stie ce simte si gandeste. Nimeni, dar absolut nimeni. Cufundat in meditatiile lui, nu realiza ce se intampla cu Lexie pana cand aceasta nu-i ceru ajutorul. Se uita la ea, mirat, si nestiind ce sa faca. Ridicandu-se de pe scaunul in care statea, se lasa pe vine langa al ei, si ii lua mana intr-a lui, batand-o usor. Se incrunta, gandindu-se ce ar putea sa faca, si se uita amenintator in directia chelneritei batrane si grase. Se ridica, uitand de Lexie, si se indrepta spre ea, apucand-o de camasa soioasa.
  "Ce i-ai facut?" marai printre dinti, cu o privire amenintatoare. O arunca pe femeie in perete, si observa cu satisfactie ca aceasta incepe sa planga.
  "Nu eu! Nu am facut nimic!"spuse aceasta printre sughituri.
  Victor se indrepta spre ea, lasand-o pe vine, in asa fel incat chipurile lor sa fie la acelasi nivel.
  "Crucio!"spuse cu voce tare, asteptand ca blestemul sa-si faca efectul si tortura sa inceapa. Simtea cum o mare emotie ii strabatea venele, si isi dadu seama ca se bucura de suferinta batranei.