Lost behind faking smiles

[Bell Evans]

• Tanara clatina usor din cap, incercand sa treaca peste sperietura; mereu avusese problema asta. Mereu se speria in ultimul hal daca ii aparea cineva in fata pe intuneric; de data asta macar avusese noroc ca nu tipase - cum se intampla de obicei. Probabil ar fi speriat-o la randul sau pe Tamara; chicoti incet si o urma in Camera Portretelor.
  
  "-Era prea pustiu in Turn" recunoscu ea, cu o voce joasa. "Asa ca am iesit la o plimbare pe coridoare; ca in vremurile de demul" sfarsi Bells, zambind. Inchise usa in urma ei, iar aceasta scartai familiar.
  
  Intunericul le inghiti din nou, de data aceasta parca si mai dens; isi aminti de cate ori strabatuse de una singura coridoarele lungi, scufundate in bezna si ofta. Mereu avea sa duca dorul acelor timpuri; pentru ca pur si simplu stia ca nu se va mai intalni niciodata cu ele. Devenise una din acele fiinte dubioase care isi voia mereu copilaria inapoi; o voia pe Rose inapoi, pe Stefan sau Helena - prietenii ei din primii ani. Avea sa le simta lipsa intotdeauna.
  
  Crezuse ca timpul putea vindeca ranile provocate de plecarile lor repetate; dar nu fusese asa. Nu trecuse peste, oricat de mult si-ar fi putut impus. De fiecare data cand ramanea singuera, valul amintirilor o invaluia din nou - adevarul era ca ar fi dat orice sa-i aduca inapoi. Pacat ca nu putea - nu puteai avea intotdeauna ceea ce iti doreai.
  
  Isi aminti totusi ca nu era singura in incapere si isi ridica privirile spre Tamara; surase bland cand aceasta se uita la ea si incerca sa-si potoleasca multimea de ganduri haotice.
  
  "-Nu ne-am vazut de mult timp" marturisi fosta cercetasa. "Ce ai mai facut?"