It's not me, it's you

[Bell Evans]

• Ridica usor din umeri, aproband incet din cap; nu avea nimic impotriva. Pana la urma, nu era decat un elev pe care il intalnisera in sat. Nu avea sa o afecteze cu nimic - mai mult, cunostea lume noua. Poate chiar avea nevoie de asta; mai mult decat isi inchipuia. Uneori se simtea singura - desi era modelul perfect pentru acest sentiment. Fusese intotdeauna genul acela de persoana care se simtea perfect in propria companie; insa lucrurile se mai schimbasera - nu cu mult, dar totusi. Se observa usor o diferenta dintre Bells de acum un an si cea de acum. Ultimele luni isi pusesera amprenta puternic asupra ei. Totusi, nu era tocmai o schimbare in rau; incepea sa renunte la vechile obiceiuri si se simtea mandra de ea. Mai ales ca fusese omul care fugise de schimbari mai mult decat de orice altceva.
  
  "-Si ce te aduce prin Hogsmeade?" se trezi ea ca intreaba, dupa ce o liniste ciudata se asternuse peste cei trei.
  
  Zambi bland in urmatoarea secunda; viperinul isi ridica privirile spre ea si paru usor incurcat. Spera doar sa nu-l fi indus in eroare; nu era tocmai persoana care reusea sa dea cele mai bune explicatii sau sa se faca inteleasa prea usor. Ura si explicatiile, daca tot ajunsese si la asta - la fel ca multe alte lucruri.
  
  Si totusi, iubea in acelasi timp o multime de lucruri si persoane; ajunsese la concluzia ca lucrul asta nu avea sa se schimbe niciodata. Chiar daca ar fi luptat intruna impotriva propriilor principii, niciodata nu avea sa renunte la sentimentele pentru unele fiinte care ii schimbasera viata. Alice, cele doua surori pe care le avea, Ronnie sau John. Fiecare o facuse sa devina un om mai bun. Si era mandra sa-i numeasca prietenii ei; stia ca nu avea sa ii lase niciodata in urma. Nici pe ceilalti, care in ciuda faptului ca erau cunostinte mai noi ii fusesera alaturi in unele momente dificile prin care trecuse. Fiecare ocupa un loc special in inima ei - unul pe care nu aveau sa-l piarda probabil niciodata.