Lecţia IV

[Effy K. Dietrich]

Cercetaşa ascultase cu atenţie tot ceea ce se discutase până în acel moment, deşi , trebuie să recunoască, nu fusese cea mai interesantă. În anumite clipe avusese tendinţa de a-şi lăsa privirea să fugă înspre peisajele de afară, şi automat să-şi piardă şi concentrarea. Dar rezistatase acestui impuls, pentru că se mai întâlnise cu aceste blesteme înainte, şi era foarte sigură că nu va trece prin viaţă fără ca ele să-i apară din nou în drum. Orice detaliu cât de mic, care acum ar fi putut părea un lucru pueril, neimportant ar fi putut însemna în viitor singura scăpare din ghearele morţii.
Atunci când profesoara începuse să vorbească despre blesteme, îşi pregătise pana gata să redea în scris totul, dar renunţase atunci când îşi dădu seama că deja ştia acele lucruri. Şatena ridică o mână mică, firavă atunci când profesoare dorise să afle dacă au întrebări. Elisabeth reluă ideile din minte, pentru a fi sigură că transpune totul cât mai coerent în cuvinte.
"Dacă unul dintre blesteme este folosit de cineva cu autoritate, ca de exemplu un Auror, împotriva unei persoane care reprezintă un pericol, sau în timpul unei misiuni, se trece cu vederea utilizarea acestuia?"