Sobbing for nothing

[Ivy Thibault]

• Just me and Gabriel
  
  
  
  Ivy se gandea de ce se nascuse? Putea pur si simplu sa ramana in nimic, sa nu fie om. Fara sa aiba aceste groaznice experiente a oamenilor. Se spunea ca nefericirile nu mai sunt atat de rele pentru ca fericirile le intrec. Si atunci de ce Ivy era asa de trista? De ce restul meritau sa traiasca intr-o lume fericita si insorita, cat timp lumea ei era atat de mizerabila? Era asta corect?
  
  Se duse incet pana la copacul cel mai apropiat de ea. Se rezema de el, lasand suspinele sa marcheze padurea cu ecourile lor profunde. Si de ce trebuia ea sa-si caute parintii obligatoriu? Care era rostul? Credea ca dupa 19 ani dupa ce o lasasera in orfelinat se vor razgandi si vor incerca sa fie parintii ei? Ce proasta.
  
  Isi sterse lacrimile si se uita in sus. Cineva era acolo. Era sigura de asta. Isi scoase discret bagheta si spuse cu o voce ragusita: 'Cine e?'