Secretul Ariadnei

[Bell Evans]

• Simti cum adrenalina ii pulseaza aproape dureros prin vene, in timp ce inima batea cu repeziciune; respiratiile ii erau sacadate, in timp ce privea silueta varcolacului. Isi ridica bagheta inainte ca acesta sa se napusteasca asupra lui Salathiel, dar fu deja prea tarziu. Observa picaturile de sange imprastiate si facu ochii mari; se indeparta insa de langa zidul unde statea si ajunse chiar langa cei doi. Era cazul sa faca si ea ceva.
  
  "-Immobulus!" sopti fata, sperand sa functioneze. Varcolacul ramasese pret de cateva clipe nemiscat, dar in urmatoarele minute se dezmetici si se intoarse spre tanara. "Incarcerous!" striga Bells, terifiata; era doar la cativa metri de ea. Niste franghii aparura insa din senin, inconjurand silueta chinuita.
  
  O lua la fuga, ocolindu-l si ajunse la locul unde Sal zacea prabusit langa zid; ii privi ranile, dar se intoarse spre Varcolac si vazu ca funiile nu aveau sa dureze mult. Il prinse de mana si Disparura intr-un vartej de culori.
  
  "-Vei fi bine" sopti ea, cand Aparura intr-un loc la fel de straniu; ofta cand realiza ca nu era decat o alta parte a labirintului - nu ii lasa sa plece de acolo. Isi scoase insa bagheta din buzunar si incepu sa rosteasca incantatiile unor vraji vindecatoare. "Vulnera Sanentur!" continua Bell, cu o voce mica. Simtea cum lacrimile ii curg pe obrajii palizi, iar mainile patate de sange ii ingheta cu fiecare clipa care trece. Reusi sa-i inchida toate ranile, dar muscatura de varcolac ramase la fel; rupse o bucata din camasa albastra, subtire, pe care o avea pe sub roba si o lega strans in jurul ei. Trebuia sa plece de acolo, sa-l duca in Aripa Spitalului si sa-i administreze o serie de Potiuni. Dar labirintul acela parea a fi blestemat.