Secretul Ariadnei

[Salathiel Donnerkrieg]

Ochii li Sal erau aproape negri de furie, dar numai muschii incordati tradau asta si din fericire pentru el Bell era preocupata mai mult derani decat de starea psihica a vrajitorului. Ezitase sa omare varcolacul acela patetic, ezitase nu pentru ca i-ar fi fost greu sa o faca ci pentru ca o vazuse in forma umana. Ucisese inainte multe Devoratoare ce intreceau in frumusete pana si unele top-modele, dar nu ii paruse rau pentru ca stia ce suflet si minte intunecata aveau. Ucisese si multi varcolaci, dar niciodata nu-i vazuse inainte in forma lor umana. Nu era corect sa ii ucida atunci cand mintea lor nu era a lor, atunci cand nu puteau nici macar simti groaza pe care un om o simte in fata mortii. El, care nu avea nicio problema cu moartea, acum o evita.
Se ridica incet, multumindu-i din priviri Bellei, in timp ce fixa cu privirea o silueta ce se profila in lumina difuza si ai carei ochi aparent o fixau pe vrajitoarea de langa el.
"Bell, am impresia ca ai un fan pe aici." rosti Sal, incercand sa zambeasca in pofida durerii pe care i-o pricinuia rana.