let it snow with screams

[Astrid Eir Osmund]

• Nu intelesese de ce baiatul se desprinse atat de repede din sarut, dar ii zambi impaciuitor cand acesta isi ceru scuze. N-avea niciun rost sa-si ceara scuze pentru ca nu facuse nimic gresit. Nu vroia sa-l piarda - chiar daca nu era al ei - pentru ca era prima persoana cu care reusise sa vorbeasca in foarte multe luni si, in plus, el parea s-o inteleaga. Renuntase sa-i spuna ce ar fi trebuit sa faca si, aparent, dorea s-o accepte asa cum era.
  
  Ii lua ambele maini intr-ale ei si i le stranse usor. O atingere ca aceea parea ireala pentru viperina, dar mainile lui calde ii ofereau comfortul pe care-l pierduse cand isi parasise casa. Nu mai fusese nimeni demult care sa-i spuna sa fie puternica si sa nu renunte. Toti o vedeau ca pe o greseala ce nu fusese menita sa vina la Hogwarts.
  'N-ai de ce sa-ti ceri scuze. N-ai facut nimic gresit' zambi ea si apoi isi trecu degetele de la mana stanga printre ale lui, iar pe cealalta i-o elibera. Se apropie si mai tare de el si il apuca de dupa umeri cu mana libera ca intr-un fel de imbratisare. Dorea sa-l priveasca din nou in ochi, dar avea sa-l lase sa faca ce vrea. Daca el urma sa-si ascunda privirea, ea nu avea ce sa faca.