sweet dreams

[Isolde du Maurier]

• Arunca ciobul, luptandu-se in interiorul sau daca sa-l mai foloseasca sau nu. Insa usa se deschise si il vazu pe Carsten, stand in prag, si intreband-o de ce. Nu isi dadea seama cum de reusise sa se dea jos de pe masa, si mai ales, sa ajunga pana la ea.
  "Pentru ca nu doare. Nu simt", ii spuse pe acelasi ton pe care il folosise si el. In interiorul ei, se daramau toate cladirile vietii sale, si tot ce iubea ea mai mult, insa pe dinafara, nu putea sa simta nici macar o taietura amarata. Isi dadu o suvita de par aramiu pe dupa ureche, privind 'capodopera' sa.
  "Nu mai traiesc. Sunt doar o umbra a ceea ce am fost", ii spuse, luand o gura mare de aer si neputand nici macar sa planga. Devenise inumana. Fara durere, fara lacrimi, nu mai putea fii o fiinta umana, nu mai putea fi decat un spirit, care are sentimente macabre.