It's not me, it's you

[Bell Evans]

• Isi ridica privirile si se uita la el usor confuza; nu se astepta sa primeasca o asemenea remarca. Ramasese profund impresionata, avand in vedere si varsta frageda a tanarului. Era in primul an si totusi, spusese un adevar general valabil pe care multi se fereau sa-l recunoasca. Zambi bland, iar cand vorbi glasul ii era scazut.
  
  "-Ai dreptate" sopti ea, cu incantare. "Amintirile nu merita uitate, ci doar tinute in adancul sufletului si pastrate pentru toata viata" continua Bells, cu acelasi suras. Nu avea sa o uite niciodata pe Rose sau pe Stefan si Helena - faceau parte din trecutul ei; acea parte pe care o iubea si avea sa o iubeasca intotdeauna.
  
  Avusese momente in care simtise ca isi uraste trecutul - sau cel putin, parti din el. Dar cineva ii spusese ca nu poti sa-ti urasti parte din propria fiinta; era ceva ce te definea, ceva prin care ai trecut si a ocupat odata un loc important in viata ta. Deci nu merita urat; trebuia doar ascuns si neamintit, daca asta cauza suferinta.