It's not me, it's you

[Veronique A. Dupont]

• Acultase in liniste discutia celor doi, dar prefera sa nu se implice. Ii placea cand cei din jurul sau se intelegeau si erau fericiti. Credea ca acelea erau singurele lucruri de care avea nevoie, putina armonie si putina fericire. Ii placea adesea sa stea aproape de masa astropufilor doar pentru a-i auzi vorbind. Oricat de tare le-ar fi detestat casa, ei erau niste persoane minunte pe care iubea sa le aiba la ore.
  
  Se trezi din visare cand baiatul intreba daca ar fi trebuit sa iasa, iar Bell o lovi usor cu cotul. Pufni amuzata si isi ceru scuze din priviri. Nu vroia sa para neatenta si se simtea prost cand era prinsa in vileag.
  Se ridica fara a mai spune ceva si isi lua haina din cuier. Iesira apoi toti trei afara in ninsoarea de zapada, dar vrajitoarea se bucura in liniste de fulgii zglobii de nea fara a se intreba macar o clipa de ce se aflau acolo. Intrebarea baiatului o facu din nou sa se trezeasca la realitate si sa-si dea seama ca trebuiau sa mearga undeva si ca nu puteau sa stea toata ziua pe strada admirand zapada ce acoperise aproape tot satul cu mantia sa alba si groasa.
  'Poate mergem la magazinul de dulciuri si apoi ne intoarcem la castel. Incepe sa se faca frig' spuse ea si se zgribuli in haina moale pe care-o purta.