It's not me, it's you

[Bell Evans]

• Zambi si aproba usor din cap. Nu mai fusese de un milion de ani la Lorzii Mierii; mereu intervenea cate ceva si nu mai ajungea in sat. Chiar se mirase cum de reusise aceasta performanta, dupa mult mult timp. Chicoti in sinea ei si incepu sa urmareasca vioaie fulgii mari de zapada; i se prindeau in par si acopereau paltonul gri, scurt pana deasupra genunchilor; gluga lui o proteja de frig, dar nu si de vantul rece care sufla in nestire.
  
  "-Mergem la Lorzii Mierii si dupa ne intoarcem atunci" admise ea, incepand sa mearga.
  
  Lucas si Ronnie o urmara in liniste, admirand probabil la randul lor stratul de zapada; omatul parea facut din milioane de diamante mici, care sclipeau vesele in lumina difuza. Daca era un motiv pentru care suporta iarna, atunci acela era - zapada. Pentru ca in rest ura frigul si orice altceva ce tinea de acel anotimp.
  
  "-In sfarsit" murmura Bell, cand inchise usa pravaliei in urma sa.