Cicatricea lunii

[Lisa Parker]

Nici nu vreau sa ma gandesc ce se putea intampla daca lasam cu adevarat sa ma mistuie valul de sentimente pe care il simteam. O intreaga furtuna menita sa-mi distruga creierul mi se declansa in suflet si era foarte greu de oprit... Simteam acea liniste... Linistea ideala creata in scopul suportarii durerii. O durere surda, grea, apasatoare. Daca aveam sa omor pe cineva acum, aveam constiinta impacata. Era doar legitima aparare... Mergeam prin padure fara sa-mi dau seama unde merg. Totul mi se parea la fel si nimic nu avea sens. Nici viata de acum incolo nu mai avea daca nu treceam peste.
Aveam sa ma simt mai bine odata ce il distrugeam cu propriile mele maini. Si o voi face. Cat de curand. Trebuie insa sa nu las urme. Nimeni sa nu afle. Poate doar Mina... Dar nu cred ca va intelege.
Nu am de ales. Cicatricea trebuie sa dispara. Si daca trebuie sa fac crima pentru asta o sa-mi asum toate responsabilitatiile.

Mina... Ajuta-ma!