Where the lonely ones roam

[Ginny Anne Alden]

Intotdeauna nu pricepuse de ce nu putea sa adoarma si ea la ore normale ca oamenii normali de altfel. Insa nu gasise niciodata rapsunsul.
Nu ii placea sa stea si sa se uite pe pereti,asa ca se imbraca repede cu roba sa,si iesi in liniste din camera de zi.
Pasii sai erau mici si rasunatori in linistea morbida din jurul ei si se cutremura usor.

Nu ii placea sa fie singura in astfel de situati,si totusi era. Nu stia cum de se intampla mereu asa,insa nici nu voia sa afle.
Ajunse in scurt timp la etajul VII si statu putin pana cand usa metalica se materializa. O deschise si intra,insa o voce cunoscuta o facu sa tresare inobservabil.
-Oh,Bell ce imi bine imi pare sa te vad din nou! Imi era dor de tine.
O imbratisa si apoi o pupa usor pe obraz. Mereu ii placuse compania bunei sale prietene,si avea multe amintiri frumoase. Amintiri pentru care ar murii daca le-ar pierde.