echo
25 Jan 2012, 22:11
Post: #13
  • Isi indrepta privirea catre tavan imediat ce baiatul isi lua mana de pe barbia ei. Stia ca avea dreptate in tot ceea ce spunea, dar nici ea nu gresea cu nimic. Tatal sau era in Ordin si stia totul despre devoratori. Desigur, consultase doar un punct de vedere, dar n-avea nevoie de prea multe argumente pentru a se lasa convinsa ca partea intunecata era rea si primejdioasa. Ar fi incercat sa persiste in a-l face pe Alex sa-si scimbe gandurile, dar undeva in adancul sufeltului sau trebuia sa recunoasca ca acea misiune era imposibila.

    'Ai putea incerca s-o faci' spuse in soapta, iar apoi spera ca viperinul sa n-o auda. Nu vroia sa para egosita sau ca ar vrea sa stea in calea visului acestuia, dar dorea pur si simplu sa-l protejeze.

    Se gandi pentru o secunda ca tonul calm pe care ii vorbise baiatul nu era cel obisnuit si realiza pe loc ca ceva nu era bine. Acel mic schimb de opinii ar fi trebuit sa-l irite cat de putin, dar el, in schimb, ii vorbea linistit fara a se enerva vreun pic.

    'Ce-i in neregula?' intreba ea ridicandu-se la loc in pozitia de sezut si apropiindu-se de el.
    Ar fi vrut cu orice pret sa-i intre in minte si sa afle ce gandeste. Intelegea pe deplin ca ceva il framanta, dar n-avea nici cea mai vaga idee ce. Se simtea rau si neputincioasa cand il vedea asa de tulburat - sau poate ca era asa doar in imaginatia - si nu era capabila sa-l ajute cu nimic.

ronnie's clone
[Image: tumblr_mbjo3n4Oaa1r4ulmfo1_250.jpg] [Image: tumblr_mbjo3n4Oaa1r4ulmfo4_250.jpg]
'I think there isn't a closed door in the world that beauty can't open'

Visit this user's website Find all posts by this user
Quote this message in a reply


Messages In This Thread
echo - by Camilla E. D'Angelo - 25 Jan 2012, 18:47
RE: echo - by Nathan Vermont - 25 Jan 2012, 19:19
RE: echo - by Camilla E. D'Angelo - 25 Jan 2012, 19:32
RE: echo - by Nathan Vermont - 25 Jan 2012, 19:50
RE: echo - by Camilla E. D'Angelo - 25 Jan 2012, 20:06
RE: echo - by Nathan Vermont - 25 Jan 2012, 20:14
RE: echo - by Camilla E. D'Angelo - 25 Jan 2012, 20:37
RE: echo - by Nathan Vermont - 25 Jan 2012, 20:44
RE: echo - by Camilla E. D'Angelo - 25 Jan 2012, 21:05
RE: echo - by Nathan Vermont - 25 Jan 2012, 21:16
RE: echo - by Camilla E. D'Angelo - 25 Jan 2012, 21:33
RE: echo - by Nathan Vermont - 25 Jan 2012, 21:49
RE: echo - by Camilla E. D'Angelo - 25 Jan 2012, 22:11
RE: echo - by Nathan Vermont - 25 Jan 2012, 23:02
RE: echo - by Camilla E. D'Angelo - 25 Jan 2012, 23:26
RE: echo - by Nathan Vermont - 25 Jan 2012, 23:32
RE: echo - by Camilla E. D'Angelo - 26 Jan 2012, 18:15
RE: echo - by Nathan Vermont - 26 Jan 2012, 18:28
RE: echo - by Camilla E. D'Angelo - 26 Jan 2012, 19:06
RE: echo - by Nathan Vermont - 26 Jan 2012, 20:58
RE: echo - by Camilla E. D'Angelo - 26 Jan 2012, 21:45
RE: echo - by Nathan Vermont - 26 Jan 2012, 23:08
RE: echo - by Camilla E. D'Angelo - 27 Jan 2012, 15:12
RE: echo - by Nathan Vermont - 27 Jan 2012, 16:11
RE: echo - by Camilla E. D'Angelo - 27 Jan 2012, 19:18