Where the lonely ones roam

[Bell Evans]

• Tanara il impinse in gluma pe Sal si zambi in urmatoarele clipe; ei doi erau singurii in compania carora se simtea mai putin vulnerabila. Mai normala, mai pregatita sa infrunte greutatile vietii; probabil influenta si varsta, fiind cu multi ani mai mare decat ea. Dupa moartea parintilor se schimbase totul in viata ei.
  
  "-Bineinteles ca suntem prieteni" murmura Bells, zambind. "Voi doi imi sunteti cei mai buni prieteni..dintre baieti" continua ea, privindu-i cu blandete; se intoarse insa si il cauta din priviri pe Nate, din nou. Se temea atat de mult sa nu pateasca si el ceva - era singurul care ii mai ramasese, singura ruda mereu aproape de ea. Shayera si Rose nu mai veneau atat de des la castel. Nu ar fi reusit sa isi revina daca si el ar fi patit ceva.
  
  "-Si da, ma mir si eu ca Nate a venit aici" sopti cercetasa, cu o voce scazuta. "Chiar nu ma asteptam. Probabil a vazut ca nu eram in Turn si a intrat la griji, ca de obicei" remarca tanara. Mereu se ingrijora lumea cand venea vorba de ea; mereu parea vulnerabila in fata tuturor. Probabil chiar era.
  
  Realiza cat de mult se schimbasera lucrurile acum; daca inainte era doar fata timida, inchisa in ea, acum era fata orfana, timida si inchisa in ea. Oamenii o compatimeau adesea si o priveau cu mila, lucru ce nu o ajuta prea mult. Era insa constienta ca nu o faceau cu intentie rea, asa ca incerca sa zambeasca si sa treaca mai departe. Viata mergea mereu inainte. Asta in ciuda evenimentelor care erau menite sa distruga sau sa refaca tot.