Where the lonely ones roam

[Bell Evans]

• Ii auzi fiecare cuvant, spus pe un ton rece si simti cum se cutremura; probabil se albi si la fata, pentru ca avu impresia ca tot sangele ii paraseste obrajii. Nu se astepta, adevarul era ca oamenii fusesera intotdeauna imprevizibili, iar ea evitase sa ia in considerare acest aspect. Clatina insa usor din cap, incercand sa faca un semn prin care sa-si ceara scuze. Adevarul era ca ar fi vrut sa se indeparteze si sa-i lase singuri.
  
  Vazu insa sarpele aparut din farmecul barbatului si se opri, chiar la cativa centimetri de ei. Cobra lui Carsten isi facu aparitia la randul sau, apropiindu-se periculos de cealalta reptila; Bells facu ochii mari, socata.
  
  Urma o alta strafulgerare, care atrase atentia catorva tineri din jur; in urmatoarele clipe, Sal sangera abundent din taieturile care ii aparusera pe tot corpul. Sopti Vulnera Sanentur!, reusind sa le inchida si ii privi pe amandoi cu teama.
  
  "-Terminati" sopti ea, ridicand glasul. "Asta inainte sa va distrugeti unul pe altul si sa ma lipsiti si de doi prieteni. Poate aveti impresia ca nu am pierdut destul" continua Bells.
  
  Ridicara insa amandoi bagheta in urmatoarea clipa, iar tanara se puse intre ei, privind cu ochii mari scena ce se petrecea sub privirile panicate ale celor din jur. Petrecerea aceea devenise un dezastru.