Where the lonely ones roam

[Bell Evans]

• Simti peretele lipindu-se aproape dureros de spatele sau si inchise ochii pret de cateva clipe, asteptand sa treaca momentul dureros. Ii privi insa in urmatoarele clipe pe cei doi, cu sufletul la gura; pareau ca se dueleaza ca ultimii oameni pentru ceva ce nici ea nu intelegea. Ar fi vrut doar sa plece si sa ii lase sa faca ce vor; realiza insa ca ii erau cei mai buni prieteni si nu putea face asta. Pentru ca asa ii vedea, pe amandoi; asta in ciuda insistentelor lui Sal, sau a protectiei sporite a lui Carsten. Fratele mai mare si tatal? Pareau roluri potrivite.
  
  Il privi pe Nate, care veni langa ea si o ridica.
  "-Sunt bine" sopti Bells, cu glasul tremurat.
  
  Se apropie timid de cei doi, cu chipul palid inexpresiv. Nu ar fi vrut sa mai intervina, nu ar fi vrut sa le mai dea motive sa se certe si mai tare. Nici macar nu intelegea de ce faceau asta. Probabil nici eu nu stiau.
  
  "-Expelliarmus!" sopti tanara, in timp ce ei inca se duelau. Baghetele lor ajunsesera in mainile lor si ii privi pe amandoi cu raceala cand se intoarsera spre ea, deranjati. "Veti trece la lupta fizica in continuare?" intreba ea, incet. Se astepta la orice din partea lor, dupa cate vazuse pana atunci.