echo

[Camilla E. D'Angelo]

• Ii era greu sa recunoasca acele cuvinte si ganduri si se simti eliberata cand Alex ii explica ceea ce penetra sufletul si gandul chiar in acel moment. Faptul ca inca mai exista o anumita conexiune intre ei care ii facea sa fie atenti la problemele celuilalt insemna ca nu devenisera cu adevarat straini. Ii placea sa se gandeasca ca in tot acel timp reusisera sa nu se departeze si ca oricat ar fi fost despartiti, tot ar mai fi stiut unul de altul.
  
  Se tranti pe spate pe pat si se uita visatoare catre geam. Timpul trecuse atat de repede incat cerul incepuse sa prinda o nuanta din ce in ce mai deschisa ce se lumina cu fiecare secunda scursa. Probabil ca era in jur de patru dimineata, dar ea nu se simtea obosita, ci doar intrigata. Vroia sa afle mai multe despre fetele din padurea si incerca sa le rememoreze chipurile, gandindu-se ca va avea nevoie de imaginea lor proaspata in gand daca le va intalni vreodata in Marea Sala sau chiar pe coridor. Stia ca nu s-ar fi putut dus la ele sa spuna ca le vazuse in padure, dar avea nevoie sa afle cat mai multe depsre existenta acestora si de motivul pentru care se aventurasera atat de adanc in acel abis temut de toti locuitorii castelului chiar in timpul noptii.
  
  'Sunt calma. Stii asta. Mereu am fost si mereu voi fi' raspunse ca intr-un vis inca privind cerul si putinele stele ce luminau slab bolta ce fremata la gandul unei noi zile.
  Isi intoarse chipul spre el si realiza ca nu mintise. Obisnuia sa fie mereu calma, sa rezolve problemele analizandu-le mai inainte, dar cateodata se lasa si condusa de niste impulsuri infantile. Asa facuse si in acea noapte. Lasase curiozitatea s-o duca pe culmile mortii, iar acum nu putea face altceva decat sa-si umple mintea cu intrebari stupide a caror raspunsuri nu aveau sa fie aflate vreodata.