Cicatricea lunii

[Lisa Parker]

Privind pierduta la candelabrul de deasupra patului ma gandeam din nou la Mina. Acea fata cu plete maronii in vant, cu zambetul mereu prezent si sincer, cu inocenta gandirii ei... Ea ar putea intelege ceea ce imi invada mintea. O poveste carema bantuia lasandu-mi cicatrici vizibile chiar. O cicatrice in forma de semiluna cu un contur precis si interior rosiatic, uniform si fierbinte la atingere. Genul de semn care nu apare la nastere insa nu ii gasesti originea sau semnificatia... Am atins-o si am simtit un fior. Am deschis geamul si am lasat aerul proaspat al serii sa-mi inunde narile, plamanii si sangele. Simteam o usoara adiere, un miros dulceag de parfum.
Am deschis ochii si am clipit lung vazand ceva care se apropia din departarea apusului rosiatic. Era o bufnita alba cu o scrisoare stralucitoare la purtator. Acum simteam izul parfumului mai tare. Era parfumul dulceag si usor de fructe al Minei. Perfect! Exact ceea ce aveam nevoie.
Bufnita se asezase frumos pe pervazul geamului si ma privea sfidator. Mi-am inabusit un ras. Aceasta pasare mereu ma privea asa... Inca de la scoala. Era mereu sceptica in privinta mea. Eh, poate avea dreptate... Suvitele roscate din parul meu de atunci era proeminente si pareau iesite chiar si din tiparele celor mai ciudate saloane de infrumusetare. Normal, mi le facusem singura!
Acum pasarea se uita nedumerita la mine. Cazusem in ganduri si aproape ca uitasem de ea. Am luat scrisoarea si am inceput sa citesc.

"Draga Lisa,
Au trecut cateva saptamani de cand nu am mai vorbit si de cand nu ne-am mai vazut. Imi lipsesti foarte mult, si chiar as vrea sa te vad, ca sa povestim si noi ca in vremurile bune, cand ne faceam de cap la scoala de muzica. Am o mica problema si chiar am nevoie de sfaturile tale. Daca ai putea veni cat mai curand la Hogwarts, ar fi minunat.
Padurea Interzisa."

Simteam o dara calda pe fata. Fierbinte mai exact. Era o lacrima ce imi fulgera obrazul. Ma cautase. Avea nevoie de mine. As si fost in stare sa urlu de fericire in acel moment. Dar probabil ca bufnita ar fi fugit speriata si nu as mai fi avut ocazia sa-i raspund.
Padurea interzisa? Ce o apucase? Era interzisa... Dar probabil ca era grav daca recursese la un asemenea loc. M-am asezat la birou si am scis un mesaj scurt. Era destul incat Mina sa stie ce are de facut. Am impaturit foaia cu grija si i-am dat-o bufnitei.

"P. I. 6 PM Nu intarzia."

Am urmarit bufnita in departare. Soarele rosiatic pierdea teritoriu in fata posesivei luni iar cicatricea mea devenea dureroasa...
M-am lasat in voia somnului. Visele au devenit in sfarsit mai linistite.

Ajutorul e pe drum...