Where the lonely ones roam

[Bell Evans]

• Lua cana in mainile inghetate si statu asa pret de cateva clipe, pentru a se incalzi; realiza abia atunci cat de inghetata era. Isi trase manecile bluzei albastre peste incheieturile albe si ofta, sorbind din lichidul rosiatic. Era dulce si cald - perfect pentru acel moment. Nu avea nevoie de altceva, atata timp cat Alice era acolo.
  
  "-Sunt mai bine acum" murmura cercetasa, dupa cateva clipe de tacere.
  
  Adevarul era ca fata de inceput, lucrurile se mai ameliorasera; isi revenise, timpul chiar vindeca tot. Trebuia doar sa aiba rabdare, sa lase durerea sa-si faca efectul si sa astepte sa si treaca.
  
  "-Dar Nate ma ingrijoreaza" admise Bells, cu glasul mic. "Nu mai vorbeste nici cu mine, se inchide in el mai mult ca niciodata" continua ea, privind-o pe Alice. "Nu ma lasa sa-l ajut" concluziona ea.
  
  Mereu fusese o persoana retrasa, dar in fata ei se deschidea intotdeauna si spunea ce are pe suflet; in ultimele zile insa, avea impresia ca o ocoleste si nu mai vrea sa discute decat lucruri marunte, neimportante.