Where the lonely ones roam

[Bell Evans]

• Ofta incet, plecandu-si din nou privirile; simtea cum lacrimile i se aduna in ochi si o fac sa devina din nou fiinta aceea de la miezul noptii, cand tacerea dormitorului e singura marta la manifestarile ei. Abia atunci putea sa se descarce de tot, sa scape de zambetul fals afisat in timpul zilei. Cu Alice acolo insa, lucrurile pareau mai suportabile.
  
  "-Il inteleg..dar e frustrant faptul ca pana acum doua trei zile vorbea cu mine. Ne sprijineam practic unul pe altul; iar acum, pur si simplu tace. E aproape stupid cum niciunul nu indrazneste sa spuna nimic, sa aduca in discutie subiectul asta" sopti ea, stergandu-si primele lacrimi aparute.
  
  Trebuia sa puna capat acelei situatii; trebuia sa il faca pe Nate sa vorbeasca si sa se deschida iar. Cat puteai tine in tine asemenea lucruri? Fiecare avea propriile limite si la un moment dat tot cedai; el insa, parea prea rezistent.
  
  "-Sper sa o scot eu la capat cu el; spune-mi, tu ce ai mai facut?" intreba cercetasa, cateva clipe mai tarziu. Nu mai voia sa vorbeasca doar despre ea si viata sa.